Publicatie editata de Ministerul Apararii al Republicii Moldova
Sondaj
Ce activitati reprezinta efortul militarilor pentru dezvoltarea Republicii Moldova ?
Prestanta reusita la exercitiile multinationale si activitatile internationale
Disponibilitatea de interventie in caz de calamitati naturale
Educatia tinerei generatii

rezultate
Nota Bene
Arhiva
4 [507], 2010-02-27

MINISTERUL APĂRĂRII REIA ACTIVITĂŢILE ÎN CADRUL ANALIZEI STRATEGICE A APĂRĂRII

Ministerul Apărării al R. Moldova a reluat acţiunile în cadrul procesului de Analiză Strategică a Apărării (SDR). În acest sens, o echipă de consultanţi în domeniul reformării sectorului de apărare şi securitate (Security Sector and Defense Assistance Team - SSDAT) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii (Centrul pentru Relaţii Civil-Militare - CCMR), s-a aflat într-o vizită de lucru la Ministerul Apărării.

Experţii au oferit Guvernului R. Moldova expertiza necesară la implementarea SDR, care reprezintă un mecanism de inventariere profundă a întregului sistem de apărare a ţării. În cadrul vizitei la Ministerul Apărării, experţii s-au întîlnit cu ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, precum şi cu ofiţeri din cadrul structurilor de comandă şi conducere ale Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale.

Părţile au abordat subiecte privind relansarea activităţilor în cadrul SDR şi desfăşurarea acţiunilor prevăzute pentru etapa a treia a acestui proces. Este vorba despre demararea unor acţiuni care în acest moment sînt condiţionate de adoptarea Strategiei Securităţii Naţionale, precum şi aprobarea Raportului de evaluare a riscurilor şi pericolelor militare la adresa securităţii statului.

Totodată, în contextul intenţiei R. Moldova de a lărgi spectrul SDR în sectorul de securitate, echipa de consultanţi SSDAT are planificate întrevederi la Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Consiliul Suprem de Securitate şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Experţii militari susţin că primele două etape ale SDR au fost deja încheiate, iar cea de-a treia etapă va fi axată pe dezvoltarea viitoarei structuri a Forţelor Armate şi capabilităţilor necesare sistemului naţional de apărare. Noua structură a Forţelor Armate va fi creată reieşind din riscurile şi ameninţările la securitatea naţională, precum şi misiunile şi sarcinile trasate faţă de sistemul de apărare.

Procesul de iniţiere a SDR datează odată cu instituirea Comisiei de Stat pentru SDR, formată în octombrie 2007 prin Decretul preşedintelui RM nr.1339-IV. În cadrul comisiei au fost formate patru grupuri de experţi pe domenii specifice. Grupul I – “Contextul strategic” a revenit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene , grupul II – “Sistemul de apărare” a fost atribuit Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, grupul III – “Resurse pentru apărare” este în competenţa Ministerului Apărării, în speţă Direcţiei economico - financiare, iar grupul IV – “Managementul apărării” a revenit Direcţiei politică de apărare şi planificarea apărării din cadrul Ministerului Apărării.
© Centrul Mass-Media Militara
2007

Adresa redactiei: or. Chisinau, sos. Hincesti, 84
tel.: 252-252, e-mail: OasteaMoldovei@army.md

Reluarile din "OASTEA MOLDOVEI" trebuie sa contina trimiterile la sursa

Testare pentru cei mai buni

Timp de trei zile, militarii Batalionului cu Destinaţie Specială au efectuat activităţi de pregătire specifică în cadrul taberei de instrucţie la poligonul Bulboaca

Plictisiţi, probabil, de monotonia zilelor în unitate, militarii cu destinaţie specială au desfăşurat o tabără de instrucţie, timp de trei zile, în poligonul de la Bulboaca. Timp în care au executat misiuni de cercetare specială. Ca orice tabără, şi aceasta a debutat cu necesarele măsuri organizatorice şi administrative care sînt menite să asigure buna derulare a programului de instruire. Programul a cuprins teme specifice instruirii cum ar fi: cercetarea unui itinerar, organizarea de ambuscade, manevra de forţe, supravieţuirea, exerciţiu de antrenament pe apă şi nelipsita pregătire fizică.


citeste >>

Ostaşii cunosc ţara

În conformitate cu planul Armatei Naţionale cu privire la educaţia militaro-patriotică a efectivului unităţilor militare, Ministerul Apărării organizează excursii în muzeele istorice republicane şi locale. În baza acestui plan, o grupă alcătuită din cei mai buni militari în termen ai Brigăzii „Dacia” au efectuat o vizită la Muzeul Armatei Naţionale, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.

Ideea de a vizita muzeele de istorie îi aparţine ministrului Apărării Vitalie Marinuţa şi are drept obiectiv familiarizarea efectivului în termen cu istoria şi cultura plaiului natal, a regnului vegetal şi animal, cît şi dezvoltarea calităţilor militar-patriotice la militari.


citeste >>

Pacificatorii la ora de bilanţ

Contingentul militar al Forţelor de Menţinere a Păcii (FMP) ale Republicii Moldova îndeplineşte misiunea de menţinere a păcii în Zona de Securitate în raioanele de est ale Republicii Moldova în baza acordului de soluţionare paşnică a conflictului armat semnat în vara anului 1992 de preşedinţii Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova.

Menţinerea păcii în regiune se realizează prin intermediul posturilor mixte ce sînt dislocate în preajma rîului Nistru începînd cu satul Molovata-Nouă, raionul Dubăsari şi finalizînd cu satul Hadjimus, raionul Căuşeni, de asemenea şi observatorii militari din teren care monitorizează permanent situaţia în Zona de Securitate.


citeste >>

O nouă generaţie de studenţi militari

În Institutul Militar „Alexandru cel Bun” examenele de admitere şi înmatricularea la studii provoacă emoţii candidaţilor

Aproximativ 300 de candidaţi la înmatriculare – absolvenţi de licee, colegii, şcoli profesionale, militari în termen şi pe bază de contract şi-au testat capacităţile intelectuale şi pregătirea fizică la probele de admitere în Institutul Militar.


citeste >>
VIP

Ministrul Apărării s-a întîlnit cu ambasadorii Republicii Moldova în SUA şi Belgia

Ministerul Apărării va folosi toate oportunităţile pentru amplificarea relaţiilor de colaborare în domeniul de apărare cu partenerii externi. Declaraţii în acest sens a făcut luni, 23 august, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa în cadrul întrevederii cu ambasadorii Republicii Moldova acreditaţi în SUA şi Belgia.

În timpul întrevederii cu Igor Munteanu, ambasadorul R. Moldova în SUA, şi Mihai Gribincea, ambasadorul R. Moldova în Belgia, au fost abordate aspecte privind dezvoltarea cooperării politico-militare cu ţările în care au fost desemnaţi. Ministrul Apărării i-a felicitat pe diplomaţii moldoveni cu ocazia desemnării în funcţiile respective şi s-a arătat convins că numirea lor va impulsiona colaborarea R. Moldova în plan bilateral.


citeste >>