|
| |
Psihologii la testul de psihoterapeuţi!
În conformitate cu planul perfecţionării profesioniste a sociologilor-psihologi, în luna februarie sociologii-psihologi, din cadrul Armatei Naţionale au participat la trainingul „Aplicarea terapiei de scurtă durată axată pe soluţii”. Organizatorii activităţii au fost Centrul de informaţii „Gender Doc-M” în colaborare cu Institutul de Formare şi Cercetare Socială, Facultatea de Psihologie şi Asistenţă socială, ULIM.
Scopul trainingului a fost de a informa sociologii-psihologi cu baza conceptuală a terapiei de scurtă durată axată pe soluţii, fondată de Steve de Shazer şi Insoo Kim Berg, de a forma deprinderi practice de consiliere şi psihoterapie, care îi va ajuta pe militari să-şi soluţioneze situaţiile dificile într-un timp cît mai scurt.
Pe parcursul a cinci zile participanţii au avut posibilităţi de a fi în rolul clientului (militarului), cît şi în rolul psihoterapeutului (sociologului-psiholog). Fiecare a fost axat pe aceea idee, ca să acumuleze cît mai multe cunoştinţe teoretice, cît şi experienţă o mai vastă de lucru cu clientul. Fiecare participant s-a implicat activ prin diverse forme: activitatea în grup (10 persoane), în grupe mici a cîte trei şi în perechi. Elementele din psihoterapie erau utilizate în comunicare şi în timpul liber, ceea ce ne vorbeşte despre interesul înalt de a înţelege şi implementa terapia dată întru soluţionarea situaţiilor dificile. Asistenţa psihologică într-un sistem de acţiuni comune a comandanţilor de toate nivelurile şi sociologilor-psihologi din unităţi va avea un efect sporit întru menţinerea climatului moral-psihologic sănătos şi menţinerea disciplinei la un nivel înalt.
Opiniile participanţilor la training
Locotenent Ion BOŢA,interimar sociolog – psiholog S1 secţie personal, Batalion Geniu
Am avut o deosebită plăcere să particip în asimilarea unei noi experienţe de lucru cu militarii. Am realizat un schimb de experienţă cu colegii din alte unităţi, care au influenţat viziunile mele cu privire la acţiunile, criteriile şi principiile de lucru care le voi implementa pe viitor.
Revenind la serviciu, am înţeles, că cunoştinţele recent asimilate mă vor ajuta să mă dezvolt în continuare. Ma simt mai puternic, pentru că am posibilitatea să acord ajutor psihologic tuturor militarilor mai calitativ decît o făceam pînă acum.
Sînt recunoscător tuturor organizatorilor pentru posibilitatea oferită de a ne perfecţiona pe plan profesional.
Locotenent major Sergiu BALICA, sociolog-psiholog A1 secţie personal, Baza de aviaţie
Aceste cunoştinţe mă vor ghida să ajut mai eficient militarul pentru schimbarea calitativă a sensului vieţii prin stabilirea scopurilor, strategiilor de realizare, schimbarea atitudinii faţă de situaţia dificilă.
Aportul pentru colegii din Baza de aviaţie va fi ca procesul psihoterapeutic, să deruleze cu succes pentru transformarea problemelor majore cu care se confruntă, în soluţii clar definite şi bine orientate. Din aceste considerent, sînt ferm convins, că utilizînd TSDAS militarii revizuindu-şi lumea internă şi axîndu-se pe gîndire pozitivă îşi vor trăi în continuare viaţa într-o atmosferă moral-psihologică sănătoasă.
Locotenent Dina PALCA, sociolog-psiholog S1 secţie personal stat major, Divizion de Artilerie
Pentru noi, psihologii Armatei Naţionale, aceste 5 zile sînt ca o CASĂ……
1 zi: am venit şi am văzut locul, ne-am uitat, am analizat, nu ştiam de ce am venit aici şi doar întrebări apăreau .Ce? Unde? Cînd? Ce vom face?
A 2-a zi: am început „a construi”, am înţeles, că putem construi doar cu paşi fermi, siguri şi cu dragoste în suflet. Am răsuflat uşor că temelia a şi fost pusă…
A 3-a zi: am înţeles de ce am venit aici, ca să luăm abilităţi practice în terapie de scurtă durată axată pe soluţii şi ca apoi venind în unitate să putem aplica aceste abilităţi în practică cu efectivul. De fapt a 3 zi am construit deprinderi în arta terapiei şi fiecare din noi a înţeles, că putem face aceasta foarte bine.
A 4-a zi: am văzut că casa este aproape gata şi nu mai avem mult şi vom vedea rezultatele noastre comune.
A 5-a zi: construiam cu bucurie, veselie, dispoziţie bună, empatie, altruism. Iată că am reuşit!!! Iată am reuşit să construim o casă puternică ,frumoasă, UNICĂ şi foarte valoroasă, e a noastră, a psihologilor Armatei Naţionale. Avem aptitudini de psihoterapeut !!!
Plutonier Lilia VRABIE, Batalionul de Gardă
A fost foarte important, că pentru întărirea cunoştinţelor fiecare din noi am venit cu o situaţie dificilă şi am fost în ipostază de client. De asemenea am încercat şi rolul de psihoterapeut ca să vedem cît de bine putem aplica în practică cele însuşite. Sînt convinsă, că această terapie de scurtă durată axată pe soluţii va fi binevenita de implementat în soluţionarea situaţiilor dificile, în schimbarea viziunilor şi atitudinilor axate pe pozitiv la militarii din cadrul Armatei Naţionale.
Locotenent Natalia POBEREJNÎI, Sociolog-psiholog, Brigada de Infanterie Motorizată „Dacia”
Mi-am format deprinderi practice de a utiliza unele metode în activitatea de sociolog-psiholog în unitate ca: soluţionarea problemelor dificile, soluţionarea conflictelor intra şi interpersonale; schimbarea stării emoţionale şi atitudinilor la militari prin identificarea soluţiilor.
Oxana BOTNARI, sociolog-psiholog, Batalionul Gardă
Practica acumulată va contribui la direcţionarea în soluţionarea situaţiilor dificile fără stres, cu scopuri bine definite, de a forma abilităţi de stabilire a relaţiilor de prietenie cu colegii, care la rîndul lor vor duce la formarea unei atmosfere moral-psihologice sănătoase în colectivele militare.
Sper că aplicarea terapiei va ajuta militarii intr-un timp mai scurt sa-şi soluţioneze problemele, care vor apărea în timpul îndeplinirii serviciului militar şi-i voi pregăti pentru a obţine în final SUCCESUL!
Locotenent major Valeriu BULAT, Batalionul „Fulger”
Am ajuns la următoarea concluzie, că în majoritatea cazurilor noi sociolog – psihologii militari nu sîntem în stare să schimbăm viaţa reală a militarului, dar putem contribui la modificarea atitudinilor, viziunilor şi opiniilor acestuia.
Căpitan Lilia MUNTEANU,
specialist secţia evaluare
a efectivului şi protecţie socială
|
© Centrul Mass-Media Militara
2007
Adresa redactiei: or. Chisinau, sos. Hincesti, 84
tel.: 252-252, e-mail: OasteaMoldovei@army.md
Reluarile din "OASTEA MOLDOVEI" trebuie sa contina trimiterile la sursa
|
|
Testare pentru cei mai buni
Timp de trei zile, militarii Batalionului cu Destinaţie Specială au efectuat activităţi
de pregătire specifică în cadrul taberei de instrucţie la poligonul Bulboaca
Plictisiţi, probabil, de monotonia zilelor în unitate, militarii cu destinaţie specială au desfăşurat o tabără de instrucţie, timp de trei zile, în poligonul de la Bulboaca. Timp în care au executat misiuni de cercetare specială. Ca orice tabără, şi aceasta a debutat cu necesarele măsuri organizatorice şi administrative care sînt menite să asigure buna derulare a programului de instruire. Programul a cuprins teme specifice instruirii cum ar fi: cercetarea unui itinerar, organizarea de ambuscade, manevra de forţe, supravieţuirea, exerciţiu de antrenament pe apă şi nelipsita pregătire fizică. citeste >>
Ostaşii cunosc ţara

În conformitate cu planul Armatei Naţionale cu privire la educaţia militaro-patriotică a efectivului unităţilor militare, Ministerul Apărării organizează excursii în muzeele istorice republicane şi locale. În baza acestui plan, o grupă alcătuită din cei mai buni militari în termen ai Brigăzii „Dacia” au efectuat o vizită la Muzeul Armatei Naţionale, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
Ideea de a vizita muzeele de istorie îi aparţine ministrului Apărării Vitalie Marinuţa şi are drept obiectiv familiarizarea efectivului în termen cu istoria şi cultura plaiului natal, a regnului vegetal şi animal, cît şi dezvoltarea calităţilor militar-patriotice la militari. citeste >>Pacificatorii la ora de bilanţ

Contingentul militar al Forţelor de Menţinere a Păcii (FMP) ale Republicii Moldova îndeplineşte misiunea de menţinere a păcii în Zona de Securitate în raioanele de est ale Republicii Moldova în baza acordului de soluţionare paşnică a conflictului armat semnat în vara anului 1992 de preşedinţii Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova.
Menţinerea păcii în regiune se realizează prin intermediul posturilor mixte ce sînt dislocate în preajma rîului Nistru începînd cu satul Molovata-Nouă, raionul Dubăsari şi finalizînd cu satul Hadjimus, raionul Căuşeni, de asemenea şi observatorii militari din teren care monitorizează permanent situaţia în Zona de Securitate. citeste >>O nouă generaţie de studenţi militari
În Institutul Militar „Alexandru cel Bun” examenele de admitere şi înmatricularea la studii provoacă emoţii candidaţilor
Aproximativ 300 de candidaţi la înmatriculare – absolvenţi de licee, colegii, şcoli profesionale, militari în termen şi pe bază de contract şi-au testat capacităţile intelectuale şi pregătirea fizică la probele de admitere în Institutul Militar. citeste >>
Ministrul Apărării s-a întîlnit cu ambasadorii Republicii Moldova în SUA şi Belgia

Ministerul Apărării va folosi toate oportunităţile pentru amplificarea relaţiilor de colaborare în domeniul de apărare cu partenerii externi. Declaraţii în acest sens a făcut luni, 23 august, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa în cadrul întrevederii cu ambasadorii Republicii Moldova acreditaţi în SUA şi Belgia.
În timpul întrevederii cu Igor Munteanu, ambasadorul R. Moldova în SUA, şi Mihai Gribincea, ambasadorul R. Moldova în Belgia, au fost abordate aspecte privind dezvoltarea cooperării politico-militare cu ţările în care au fost desemnaţi. Ministrul Apărării i-a felicitat pe diplomaţii moldoveni cu ocazia desemnării în funcţiile respective şi s-a arătat convins că numirea lor va impulsiona colaborarea R. Moldova în plan bilateral. citeste >>
|
|