Oastea Moldovei

Pacea la care contribuie şi militarii moldoveni

S ituaţii limită, ambuscade, explozii, atacuri şi timp care se măsoară în secunde irakiene. Aşa începe „povestea de pe front” a locotenentului Sergiu Vioară din Batalionul cu Destinaţie Specială. Avînd în spate experienţa a două misiuni în teatrul de operaţii din Irak, dînsul acumulează o serie de lecţii de viaţă. Prima şi cea mai importantă zice că e conştiinţa faptului că limbajul armelor uneori trebuie înlocuit cu limbajul diplomaţiei. Aşa se obţine victoria care nu sacrifică vieţi omeneşti. Poartă cu mîndrie la piept, la stînga, lîngă inimă, insigna „Combat pace” - baionetă pumnal - care semnifică devotament şi profesionalism şi după care se recunosc militarii moldoveni care primii au călcat pe pămînt irakian pentru a aduce pacea.

Mai păstrează în minte multe amintiri cu atacuri de foc direct sau indirect ale insurgenţilor, dispozitive explozive improvizate, multe momente cînd şi-a îndreptat gîndurile spre Dumnezeu şi i-a mulţumit că astăzi a reuşit să supravieţuiască. Iar mîine era o nouă zi cu multe rugăciuni şi efort pentru îndeplinirea cît mai eficientă a misiunilor. Cînd îl întreb pe locotenent Sergiu Vioară care a fost cea mai mare provocare a vieţii sale, îmi răspunde sincer – pînă la moment, Irakul, prin temperaturi, faună şi elemente ale mediului de securitate. Acolo unde stai neclintit sau te deplasezi fără prea mult zgomot, strîngînd puternic din dinţi, îţi sugrumi respiraţia pentru cîteva minute lungi şi înveţi să-ţi asculţi bătăile inimii. „Teatrul de operaţii din Irak este o provocare în sine. Uneori răbdarea şi înţelepciunea sînt cea mai bună armă care îţi asigură succesul. Ceea ce trebuie să cunoască un militar care merge într-o misiune e că există obiceiuri şi reguli pe care trebuie să le respecţi atunci cînd intri în contact cu localnicii, pentru că nu e uşor să îi faci să te primească cu braţele deschise atunci cînd le treci pragul”, ne zice locotenent Vioară.

A mers de două ori în tabloul arid al Irakului ca să încerce emoţiile omului din centrul luptei – în cadrul primului, în anul 2003, apoi celui de-al şaselea contingent moldovenesc, în 2008, pentru a trăi realitatea unei alte civilizaţii şi pentru a se autoevalua. “Mai grea a fost prima misiune. Informaţia pe care am adunat-o de la comandanţii mei care au participat în teatrul de operaţii din Afganistan mi-a fost de ajutor, dar toţi ştim că neprevăzutul este o stare de fapt în Irak şi că nici o misiune nu seamănă cu alta”, ne spune domnul locotenent. Teatrul de operaţii i-a primit cu ameninţarea permanentă a proiectilelor insurgenţilor. “Eram atenţi la orice obstacol care putea împiedica vizibilitatea în timpul escortei sau convoiului şi favoriza prezenţa unor elemente insurgente. Într-un teatru de operaţii des eşti pus în situaţii limită. Pentru reuşita misiunii au fost esenţiale pregătirea şi experienţa fiecăruia dintre noi”. În cadrul primului contingent a fost încadrat la funcţia pază de corp a comandantului contingentului american. „Îmi amintesc situaţia cînd s-a organizat un atac spontan asupra contingentului american şi celui moldovenesc şi doar datorită reacţiei corecte şi a profesionalismului nostru am reuşit să evităm pierderi de vieţi omeneşti”. Iar în cadrul celui de-al doilea contingent a fost încadrat la funcţia de genist, expunîndu-se zilnic riscului la colectarea elementelor de muniţie neexplodată de pe cele circa 200 de hectare pe care le aveau militarii moldoveni în responsabilitate. „Instrucţia pe care am desfăşurat-o înainte de plecarea în Irak ne-a făcut să evităm incidentele. Militarii moldoveni au făcut faţă tuturor provocărilor din acea zonă fierbinte a globului şi au reuşit să se manifeste ca o echipă profesionistă, recunoscută de forţele coaliţiei internaţionale”, ne comunică domnul locotenent.

Zice că îngerul lui păzitor este familia sa. Deseori, pe final de zi, îşi scotea fotografia din buzunarul de la veston şi-i privea pe cei dragi cu mult dor. Lua legătura cu ei cît de des putea, dacă ştia că sînt bine, avea forţe pentru înfruntarea unei noi provocări.

Locotenent Vioară este militarul căruia îi stă în fire să zică „Am înţeles”! atunci cînd primeşte un ordin, de aceea, atunci cînd l-am întrebat dacă vrea să mai meargă într-un teatru de operaţii, a răspuns, fără ezitare, că va merge de cîte ori va fi nevoie. „Militarii trebuie să ştie să lupte şi într-un cîmp de acţiuni reale, nu doar pe timp de pace. Pregătirea pe care o obţin militarii moldoveni în teatre de operaţii contribuie la optimizarea capacităţii de reacţie şi interoperabilitate operaţională a Armatei Naţionale şi, din alt aspect, contribuim şi noi la efortul internaţional de stabilire a păcii în lume”, afirmă dumnealui.

Locotenent Inga MIHAILOVA

Pacea la care contribuie şi militarii moldoveni

Testare pentru cei mai buni

Ostaşii cunosc ţara

Pacificatorii la ora de bilanţ

O nouă generaţie de studenţi militari

Ministrul Apărării s-a întîlnit cu ambasadorii Republicii Moldova în SUA şi Belgia