Publicatie editata de Ministerul Apararii al Republicii Moldova
Sondaj
Ce activitati reprezinta efortul militarilor pentru dezvoltarea Republicii Moldova ?
Prestanta reusita la exercitiile multinationale si activitatile internationale
Disponibilitatea de interventie in caz de calamitati naturale
Educatia tinerei generatii

rezultate
Nota Bene
Arhiva
4 [507], 2010-02-27

Brigada „Dacia” reflectă diversitatea societăţii moldoveneşti

O icoană a Maicii Domnului cu pruncul Isus a fost dăruită militarilor Brigăzii de Infanterie Motorizată „Dacia” din Cahul, în cadrul unei festivităţi consacrate aniversării a 18-a de la crearea unităţii

Cadoul a fost oferit de ministrul Apărării Vitalie Marinuţa care a procurat această icoană în cadrul expoziţiei cu vînzare a lucrărilor confecţionate de persoanele cu dizabilităţi, desfăşurată la sfîrşitul anului trecut şi fiind croşetată de către Ion Luchiţa. Autorul este originar din oraşul Cahul şi a fost unul din invitaţii de onoare ai festivităţii alături de guvernatorul UTA Găgăzia, Mihail Formuzal, preşedintele raionului Cahul, Vasile Vasilache şi viceprimarul oraşului Cahul, Avram Micinschi.

„Militarii Brigăzii „Dacia” posedă un grad înalt de responsabilitate, sînt profesionişti, bine educaţi şi instruiţi, căliţi fizic, psihologic şi moral”, a declarat ministrul Apărării. „Tinerii care îndeplinesc serviciul militar în această unitate au posibilitatea să înveţe arta militară şi să fie pregătiţi temeinic pentru misiunea de apărare a statului”, a accentuat Vitalie Marinuţa.

Totodată, ministrul Apărării a afirmat că militarii în termen din Brigada „Dacia” reflectă plenar diversitatea etnică a societăţii moldoveneşti, iar coeziunea dintre soldaţii de naţionalitate moldoveni, găgăuzi, bulgari, ucraineni şi ruşi are la bază patriotismul şi devotamentul faţă de R. Moldova.

Potrivit guvernatorului UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal, armata este cea mai bună şcoală a vieţii pentru bărbaţi, deoarece dezvoltă spiritul de luptător. „Bărbatul adevărat este acel care îşi serveşte Patria cu cinste şi devotament, iar Brigada „Dacia” are meritul de a cultiva aceste calităţi generaţiei tinere”, a afirmat Mihail Formuzal.

De menţionat că Brigada de Infanterie Motorizată „Dacia” din Cahul a fost creată în anul 1992 şi este comandată din anul 2002 de colonel Veaceslav Bîrcă.
© Centrul Mass-Media Militara
2007

Adresa redactiei: or. Chisinau, sos. Hincesti, 84
tel.: 252-252, e-mail: OasteaMoldovei@army.md

Reluarile din "OASTEA MOLDOVEI" trebuie sa contina trimiterile la sursa

Testare pentru cei mai buni

Timp de trei zile, militarii Batalionului cu Destinaţie Specială au efectuat activităţi de pregătire specifică în cadrul taberei de instrucţie la poligonul Bulboaca

Plictisiţi, probabil, de monotonia zilelor în unitate, militarii cu destinaţie specială au desfăşurat o tabără de instrucţie, timp de trei zile, în poligonul de la Bulboaca. Timp în care au executat misiuni de cercetare specială. Ca orice tabără, şi aceasta a debutat cu necesarele măsuri organizatorice şi administrative care sînt menite să asigure buna derulare a programului de instruire. Programul a cuprins teme specifice instruirii cum ar fi: cercetarea unui itinerar, organizarea de ambuscade, manevra de forţe, supravieţuirea, exerciţiu de antrenament pe apă şi nelipsita pregătire fizică.


citeste >>

Ostaşii cunosc ţara

În conformitate cu planul Armatei Naţionale cu privire la educaţia militaro-patriotică a efectivului unităţilor militare, Ministerul Apărării organizează excursii în muzeele istorice republicane şi locale. În baza acestui plan, o grupă alcătuită din cei mai buni militari în termen ai Brigăzii „Dacia” au efectuat o vizită la Muzeul Armatei Naţionale, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.

Ideea de a vizita muzeele de istorie îi aparţine ministrului Apărării Vitalie Marinuţa şi are drept obiectiv familiarizarea efectivului în termen cu istoria şi cultura plaiului natal, a regnului vegetal şi animal, cît şi dezvoltarea calităţilor militar-patriotice la militari.


citeste >>

Pacificatorii la ora de bilanţ

Contingentul militar al Forţelor de Menţinere a Păcii (FMP) ale Republicii Moldova îndeplineşte misiunea de menţinere a păcii în Zona de Securitate în raioanele de est ale Republicii Moldova în baza acordului de soluţionare paşnică a conflictului armat semnat în vara anului 1992 de preşedinţii Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova.

Menţinerea păcii în regiune se realizează prin intermediul posturilor mixte ce sînt dislocate în preajma rîului Nistru începînd cu satul Molovata-Nouă, raionul Dubăsari şi finalizînd cu satul Hadjimus, raionul Căuşeni, de asemenea şi observatorii militari din teren care monitorizează permanent situaţia în Zona de Securitate.


citeste >>

O nouă generaţie de studenţi militari

În Institutul Militar „Alexandru cel Bun” examenele de admitere şi înmatricularea la studii provoacă emoţii candidaţilor

Aproximativ 300 de candidaţi la înmatriculare – absolvenţi de licee, colegii, şcoli profesionale, militari în termen şi pe bază de contract şi-au testat capacităţile intelectuale şi pregătirea fizică la probele de admitere în Institutul Militar.


citeste >>
VIP

Ministrul Apărării s-a întîlnit cu ambasadorii Republicii Moldova în SUA şi Belgia

Ministerul Apărării va folosi toate oportunităţile pentru amplificarea relaţiilor de colaborare în domeniul de apărare cu partenerii externi. Declaraţii în acest sens a făcut luni, 23 august, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa în cadrul întrevederii cu ambasadorii Republicii Moldova acreditaţi în SUA şi Belgia.

În timpul întrevederii cu Igor Munteanu, ambasadorul R. Moldova în SUA, şi Mihai Gribincea, ambasadorul R. Moldova în Belgia, au fost abordate aspecte privind dezvoltarea cooperării politico-militare cu ţările în care au fost desemnaţi. Ministrul Apărării i-a felicitat pe diplomaţii moldoveni cu ocazia desemnării în funcţiile respective şi s-a arătat convins că numirea lor va impulsiona colaborarea R. Moldova în plan bilateral.


citeste >>